De-a lungul anilor am învățat că adevărata transformare nu începe atunci când vrem să schimbăm lumea din jur, ci când avem curajul să ne privim în interior cu sinceritate. Pentru mine, acest drum a început dintr-o nevoie reală: să mă înțeleg pe mine, dincolo de roluri, așteptări și zgomot.
Am descoperit că procesul de autocunoaștere nu este liniar. Nu vine cu scurtături, rețete rapide sau promisiuni goale. Te provoacă, te reașază, îți demontează iluziile și, în același timp, îți deschide o viață mai prezentă, autentică și plină de sens.
Pe măsură ce am crescut, am realizat că nu există „început” și „sfârșit” în lucrul cu tine însuți. Este un proces continuu. Și tocmai în asta stă frumusețea lui: devenim mai întregi, mai conștienți și mai buni cu noi înșine și cu ceilalți.
La un moment dat, am simțit clar că nu mă mai regăseam în viața pe care o aveam. Nu pentru că era greșită, ci pentru că nu mai era a mea. Am ales să renunț la vechea carieră și să pășesc într-o zonă care cere prezență, curaj și responsabilitate profundă: psihoterapia.
Astăzi, lucrez cu oameni care vor să înțeleagă, să vindece, să-și regăsească vocea interioară, limitele sănătoase, iubirea de sine și sensul personal.
Cred în terapia făcută cu blândețe, dar și cu structură.
În explorarea atentă a trecutului, dar și în construirea prezentului.
În capacitatea fiecăruia de a se transforma atunci când este pregătit.
Dacă simți că e momentul să privești în interior și ai nevoie de un spațiu sigur, ghidat cu prezență și respect, sunt aici.
Totul a început într-o zi obișnuită, când o prietenă mi-a dăruit o carte. Nu era o zi specială, nici măcar nu era o ocazie anume. Doar un gest simplu, aparent întâmplător. Cartea se numea „Același suflet, mai multe trupuri”, scrisă de Dr. Brian Weiss. Îmi amintesc că am citit primele pagini și am simțit cum ceva din mine se trezește. O amintire uitată. Un dor vechi. O chemare tăcută, dar profundă.
Nu știam atunci că acea carte avea să fie începutul unui drum care îmi va schimba viața.
Primul workshop- Milano, 2014
Un an mai târziu, m-am înscris la primul workshop susținut de Brian Weiss, în Milano, 2014. Am mers cu inima deschisă, dar și cu o ușoară nesiguranță. Ce aveam să descopăr? Ce avea să-mi spună sufletul meu?
În acea sală plină de oameni veniți din toate colțurile lumii, am simțit pentru prima dată cât de universală este căutarea de sens, de răspunsuri, de pace interioară. Brian ne-a ghidat prin exerciții de regresie colectivă și meditații profunde. Au fost momente de lacrimi, de revelații, de liniște adâncă. Nu era vorba doar despre vieți anterioare, ci despre vindecarea prezentului prin înțelegerea sufletului.
Am plecat de acolo cu o senzație ciudată de acasă. De parcă ceva ce am știut dintotdeauna fusese confirmat.
Al doilea workshop- Roma, 2015
Un an mai târziu, în Roma, am participat din nou la un workshop cu el. De data aceasta, nu mai eram un simplu observator. Eram un căutător activ. Acolo am înțeles că regresia nu este doar o „călătorie în trecut”, ci un instrument de reconectare cu esența noastră.
Un moment marcant pentru mine a fost când Brian a vorbit despre contractele sufletelor- acele înțelegeri energetice pe care le facem înainte de a ne naște, cu cei pe care îi vom întâlni. Brusc, multe relații din viața mea au căpătat sens. Am început să văd dincolo de suprafață, dincolo de rolurile sociale, și să recunosc legături mai vechi, mai adânci.
Formarea profesională- Institutul Omega, New York , 2015
Pasiunea mea pentru acest domeniu a crescut atât de mult, încât în cele din urmă am decis să fac pasul cel mare: să particip la trainingul oficial de formare în terapia regresivă, susținut chiar de Brian Weiss, la Institutul Omega din New York.
Acea experiență a fost profundă, intensă și transformațională. Nu a fost doar despre învățarea unei metode, ci despre a deveni canal pentru procesul de vindecare al altora, cu respect, umilință și iubire.
Cea mai importantă informație de la formare:
Ceea ce mi-a rămas adânc întipărit din formare a fost această idee: „Vindecarea vine nu din a schimba trecutul, ci din a înțelege lecția lui.”
Am învățat că nu trebuie să „ștergem” durerile, ci să le privim cu ochii sufletului, cu compasiune. Fiecare viață, fiecare experiență- dureroasă sau frumoasă- are un scop, o lecție, un fir subtil care ne duce mai aproape de cine suntem cu adevărat.
Lecția cea mai importantă pe care am învățat-o:
Am înțeles că nimic nu este întâmplător. Nici suferințele, nici întâlnirile, nici cărțile primite „la întâmplare”. Totul este parte dintr-o țesătură mai mare, mai înțeleaptă decât ne putem imagina.
Și mai presus de toate, am învățat că sufletul nostru știe. El își amintește. El ne ghidează- atunci când suntem dispuși să ascultăm.
Mesaj:
Poate că și tu, cel care citești acum aceste rânduri, ai primit la un moment dat o „carte”- „carte” care poate fi o persoană, o suferință, o întrebare care nu-ți dă pace.
Să știi că nu e întâmplător. Este începutul călătoriei tale spre adevărata cunoaștere de sine. Ai în tine toate răspunsurile. Ai curajul să le cauți.
Și nu uita:
Sufletul tău a trăit multe vieți. Dar misiunea ta este să trăiești această viață… cu sens, cu iubire, cu lumină.
Au fost ani întregi în care căutam răspunsuri. Întrebări legate de durere, de frânturi de suferință care nu păreau să îmi aparțină în totalitate, de tipare ce se repetau fără explicații raționale.
Totul s-a schimbat când l-am descoperit pe Franz Ruppert și metoda sa: Constelația de Identitate (sau Constelația de Intenție). L-am cunoscut mai întâi la conferință, apoi prin practică și lectură. Și, într-un mod foarte firesc, pașii m-au dus spre două evenimente marcante din viața mea profesională și personală: participarea la Congresele Internaționale de Traumă de la München, în 2016 și 2018, în timp ce eram înscrisă în formarea profesională în trauma psihică la Institutul de Traumă din București.
Congresele de la München – Uși deschise către adevăr
Cele două congrese din München au fost pentru mine ca niște portaluri. Am intrat acolo cu întrebări și am ieșit cu o direcție clară. L-am ascultat pe Franz Ruppert vorbind despre trauma de identitate, trauma de atașament, despre supraviețuire, și am avut pentru prima dată sentimentul că cineva pune în cuvinte exact ceea ce simțeam în mine, dar nu știam cum să explic.
Am înțeles că trauma nu este doar o experiență negativă, ci o fragmentare a sinelui- un mecanism de protecție care ne salvează atunci când durerea este prea mare pentru a fi integrată. Dar, în același timp, acel mecanism ne ține separați de cine suntem cu adevărat.
Am fost martoră la demonstrații de constelații de identitate în cadrul congreselor și am văzut oameni care, pentru prima dată în viața lor, își întâlneau „Eul” autentic dincolo de suferință, de frică și de adaptări. Era emoționant și profund.
Formarea în metoda lui Franz Rupert
În timpul formării la Institutul de Traumă, m-am adâncit în studiul metodei. Constelația de Intenție pornește de la o simplă întrebare: „Cine sunt eu?” – o întrebare aparent banală, dar care, în adâncimea ei, deschide uși către adevăruri ascunse.
Metoda m-a ajutat nu doar să înțeleg trauma, ci să o recunosc în mine, în ceilalți, în lumea din jur. Fiecare constelație era o oglindă. Fiecare participant era o lecție.
Cea mai importantă informație din formare:
Ceea ce mi-a rămas adânc întipărit din această formare este faptul că : vindecarea nu înseamnă doar „recuperarea” unei părți rănite, ci întoarcerea la Eul autentic, care a fost mereu acolo, dar a fost acoperit de straturi de protecție și frică.
Am înțeles că trauma nu dispare prin voință, ci prin întâlnire cu sinele, cu blândețe, cu onestitate și în ritmul propriu.
Lecția cea mai importantă:
Am învățat că nu poți grăbi procesul de vindecare, dar nici nu trebuie să rămâi blocat într-un rol de victimă. Claritatea vine în momentele în care ești gata să vezi, chiar dacă ceea ce vezi doare. Adevărul doare doar o dată. Negarea doare o viață întreagă.
Mesaj:
Dacă simți că ai rătăcit prin ani de căutări fără răspuns, dacă te întrebi de ce durerea pare să nu se mai termine sau de ce nu reușești să simți bucuria deplin, te încurajez să pornești într-o călătorie sinceră în interiorul tău până la recuperarea și vindecarea Eului tău autentic.
Era anul 2017, un an în care îmi purtam pașii prin multe căutări. Încă mă aflam într-o perioadă în care spiritualitatea avea pentru mine o formă mai abstractă, poate chiar idealizată. Citisem despre budism, despre meditație, despre iluminare. Așteptam răspunsuri mari. Căutam semnificații înalte. Îmi imaginam că întâlnirea cu învățătura budistă va fi o revelație filosofică, poate chiar mistică.
Adevărul? A fost mult mai simplu. Și tocmai în această simplitate s-a produs adevărata transformare.
Am ajuns în India pentru a-l vedea pe Sanctitatea Sa, Dalai Lama. Era o atmosferă încărcată de liniște. De blândețe. De umanitate profundă. Oamenii nu alergau după răspunsuri. Stăteau pur și simplu. Ascultau. Își țineau palmele împreunate în tăcere, cu o demnitate care nu venea din forță, ci din iubire.
Când a ajuns lângă mulțimea adunată pentru conferință, întreaga energie s-a schimbat. Nu prin fast. Nu prin autoritate. Ci printr-o prezență copleșitoare de… bunătate.
Într-una dintre zilele conferinței am dat mâna cu el. Un gest simplu, dar încărcat de o căldură greu de descris. Nu a fost „magie”, a fost umanitate pură. În privirea lui era blândețea unui om care vede totul, înțelege totul și a ales să răspundă vieții doar cu compasiune. A fost ca și cum, pentru o clipă, cineva mi-a arătat ce înseamnă să fii în pace fără să trebuiască să rezolvi totul.
Ce am învățat cu adevărat?
În timpul învățăturilor lui, am înțeles ceva esențial:
Credința nu este despre reguli, ci despre prezență.
Nu despre „a deveni altcineva”, ci despre a deveni bun cu tine însuți și cu ceilalți.
Cuvântul care a revenit constant în învățătura sa a fost:
Compasiune.
Dar nu compasiunea teoretică, spiritualizată, ci acea formă autentică de a vedea suferința celuilalt fără judecată, cu deschidere și cu dorința reală de a nu răni.
Lecția cea mai importantă:
Că nu trebuie să știi totul, să înțelegi totul, să controlezi totul.
Ci e de ajuns să fii prezent, autentic și blând.
Că bunătatea este o formă de putere.
Și că, în ciuda durerii și a haosului din lume, a rămâne bun este un act spiritual profund.
Mesaj:
Dacă ai ajuns să simți că nu mai știi ce să crezi, că viața e prea mult sau că nu ai toate răspunsurile, oprește-te pentru o clipă. Respiră. Uită-te în ochii unui om. Zâmbește. Întinde mâna. Fii prezent.
Adevărata spiritualitate nu are nevoie de explicații.
Are nevoie de inimă deschisă. De prezență blândă.
De un gest mic, făcut cu intenție pură.
Așa cum am înțeles acolo, în 2017, dincolo de toate așteptările mele:
Credința adevărată începe atunci când înveți să fii bun. Cu tine. Cu ceilalți. Cu viața.
Și, uneori, tot ce e nevoie pentru o transformare profundă…
… este să dai mâna cu bunătatea.
În 2018, încă mai căutam înțelesurile și mai ales un mod mai clar de a înțelege cum Compasiunea poate fi aplicată.
De aceea, în momentul în care am aflat de faptul ca exista o metodă, m-am înscris la cursul “Compassionate Inquiry”, susținut de Dr. Gabor Maté, în Vancouver, Canada- un nume care deja îmi devenise familiar din cărți, interviuri și idei ce rezonau profund cu mine.
Vancouver m-a întâmpinat cu o liniște rece, dar prietenoasă. Orașul părea să aibă propriul său ritm, nici grăbit, nici lent, exact ca procesul de vindecare.
Cursul nu a fost doar o formare.
A fost un proces. O deschidere. O întoarcere acasă, la mine.
În fiecare zi, în sala plină de oameni veniți din toate colțurile lumii, Dr. Maté ne invita la introspecție cu o blândețe dezarmantă. Vorbea despre traume nu ca despre ceva ce ni s-a întâmplat, ci ca despre ceva ce s-a întâmplat în interiorul nostru atunci când am fost răniți. Despre cum comportamentele noastre dificile, adicțiile, anxietatea sau furia sunt adaptări, nu defecte.
Cu voce calmă și privirea adâncă, ne provoca să privim dincolo de aparențe. Nu „De ce faci asta?”, ci „Ce ți s-a întâmplat?”.
Nu „Ce e în neregulă cu tine?”, ci „Ce ai avut nevoie și nu ai primit?”.
Am exersat ascultarea.
Nu cu intenția de a repara sau de a răspunde. Ci cu intenția de a înțelege, de a fi martor.
Am învățat că, înainte să poți însoți pe altcineva în durerea lui, trebuie să poți manifesta Compasiune.
Lecția cea mai importantă:
Compasiunea începe cu mine.
Cât timp mă judec, cât timp mă abandonez pentru a mulțumi pe alții, cât timp mă ascund de durerea mea- nu pot fi un spațiu sigur pentru nimeni.
A fost greu să accept că multe dintre reacțiile mele erau automatisme din copilărie, răspunsuri la frică, rușine sau respingere. Dar a fost și profund eliberator pentru că toate întrebările și toate răspunsurile trebuiau însoțite de compasiune.
Încheiere motivațională:
Vindecarea nu înseamnă să devii o versiune „perfectă” a ta.
Vindecarea înseamnă să-ți dai voie să fii tu, cu tot ce ești. Vulnerabil, imperfect, dar autentic.
Adevărata compasiune nu înseamnă să ne salvăm unii pe alții, ci să ne ținem spațiu unul altuia, în tăcere, în prezență și în adevăr.
Și dacă am învățat ceva din această călătorie, este că durerea noastră nu este rușinoasă. Este pur și simplu un mesaj. O chemare.
Iar compasiunea este limbajul prin care învățăm, în sfârșit, să ascultăm atât ce se află în ceilalți cât și ce se află în noi înșine, în mod autentic
În primăvara anului 2019, am plecat la Viena cu inima deschisă, dar și cu multe întrebări nespuse. Simțeam că există o distanță invizibilă între mine și copii- nu doar cei din jurul meu, ci și copilul din mine. Îmi doream mai mult decât tehnici, metode sau rețete educaționale. Îmi doream conectare reală.
Așa am ajuns la cursul “Tune into Children”, susținut de Ale Duarte- o prezență blândă, dar profundă, cu o înțelepciune care părea că nu vine doar din cunoaștere, ci și dintr-o intuiție rară, profund ancorată în compasiune.
În acele zile de formare, nu am învățat doar despre copii.
Am învățat să văd cât de ușoară și fragilă este granița dintre un adult și un copil și cât de ușor se poate atât reconstrui cât și distruge.
Ale nu ne-a vorbit despre „copii-problemă”, ci despre copii care poartă în ei mesaje, semnale, adevăruri pe care noi, adulții, am uitat să le descifrăm.
Când un copil se mișcă neîncetat, când țipă, plânge, refuză, nu „face urât”, ci cere să fie văzut, auzit, înțeles.
Mi-am dat seama că, de multe ori, suntem prea grăbiți să controlăm, să corectăm, să impunem și uităm să ascultăm.
Lecția cea mai importantă:
Reglarea emoțională a copilului începe cu reglarea mea.
Copiii nu aud ce le spunem, ei simt cum suntem.
Dacă eu sunt agitat, ei devin neliniștiți. Dacă eu sunt prezent, cald și ancorat, ei simt siguranță.
Cea mai profundă formă de sprijin pe care o pot oferi unui copil nu este o explicație logică, ci prezența mea calmă și autentică.
Într-un exercițiu de grup, Ale ne-a spus:
„Dacă vrei să ajuți un copil să se vindece, nu-i spune ce să simtă. Stai cu el. Respiră cu el. Așteaptă. El știe.”
Acea frază mi-a rămas adânc în inimă. M-a învățat că nu trebuie să salvez copiii, ci să le ofer un spațiu sigur în care să se simtă liberi să fie cine sunt.
Încheiere motivațională:
Copiii nu au nevoie de perfecțiune. Au nevoie de noi- reali, prezenți, calzi.
Fiecare copil cu care intrăm în contact ne oferă o șansă să ne reconectăm cu propriul copil interior, să ne vindecăm, să ne amintim cum e să simți, să râzi, să fii curios, să te bucuri de o frunză sau o rază de soare.
Cursul „Tune into Children” nu a fost doar despre a învăța să însoțești copii. A fost despre a-ți reaminti cum să fii om, cu inima deschisă și cu sufletul treaz.
Și poate, cea mai frumoasă formă de vindecare este atunci când ne permitem să fim copii printre copii…simpli, adevărați, vii.
Într-o toamnă blândă a anului 2019, pașii m-au purtat către Paris, orașul luminii, dar și al revelațiilor personale. Nu eram acolo pentru turism, ci pentru o întâlnire profundă cu un subiect delicat, dar vital: trauma copiilor.
Participam la cursul susținut de Maggie Kline, psihoterapeut, educator și unul dintre cei mai sensibili și clari ghizi pe care i-am întâlnit în munca cu copiii traumatizați. Cursul se numea:
„Cum să ne ajutăm copiii să facă față traumelor” și, încă din titlu, simțeam greutatea și frumusețea acestui demers.
Am înțeles repede un adevăr simplu și dureros:
Trauma copilului nu este întotdeauna vizibilă.
Uneori e în spatele tăcerii. Alteori, în spatele furiei. Într-o privire pierdută sau într-un râs forțat.
Maggie ne-a condus cu blândețe prin harta fragilă a suferinței emoționale, explicând cum funcționează sistemul nervos al copilului, cum reacționează corpul la pericol și cum experiențele netrăite, neprocesate, se transformă în tensiuni, blocaje, comportamente „problematice”.
Dar cel mai important, ne-a învățat să vedem copilul cu ochii inimii, nu doar cu cei ai minții.
Lecția cea mai importantă:
Reglarea vine prin relație.
Un copil nu se poate „repara” singur. El are nevoie de un adult calm, empatic și prezent care să stea cu el în mijlocul furtunii, fără să încerce să o oprească imediat.
Maggie ne spunea:
„Copiii își pot procesa trauma doar atunci când simt că sunt în siguranță. Iar siguranța nu înseamnă absența durerii, ci prezența unei persoane care îi ține spațiu fără să-i ceară să fie altfel.”
A fost poate pentru prima dată când am înțeles, cu adevărat, că nu trebuie să am răspunsuri pentru a ajuta un copil. Trebuie doar să fiu acolo. Întreagă. Conectată. Adevărată.
Concluzie motivațională:
Copiii nu au nevoie de soluții magice.
Au nevoie de adulți conștienți, care știu să asculte fără să întrerupă, să observe fără să judece, să însoțească fără să conducă.
Cursul cu Maggie Kline nu mi-a oferit doar instrumente terapeutice. Mi-a oferit curajul de a sta în prezența suferinței fără teamă, și încrederea că relația vindecă, nu perfecțiunea.
Și, poate, cel mai frumos dar: atunci când învățăm să fim alături de copiii răniți, învățăm, de fapt, să ne întoarcem și spre copilul nostru interior.
Să-l luăm de mână. Să-l ascultăm. Să-l liniștim.
Pentru că vindecarea nu începe cu ceilalți.
Începe cu mine. Cu tine. Cu fiecare adult care alege să fie prezent, conștient și blând.
În 2020, când lumea întreagă părea să se oprească, eu am simțit că e timpul să merg mai adânc în mine. Eram în formare în psihosomatică, ghidată de viziunea lui Peter Levine, și simțeam că înțeleg din ce în ce mai bine cum corpul poartă urmele traumelor noastre. Dar știam că ceva îmi scapă- ceva subtil, dar esențial.
Așa am ajuns la Barcelona, la cursul susținut de Sonia Gomes:
“Soma Embodiment”- o întâlnire cu propriul corp, nu ca obiect de analizat, ci ca acasă, ca spațiu viu, sensibil, înțelept.
Cursul nu a fost o lecție în sens clasic. A fost o experiență viscerală
Sonia nu te învăța din cap. Te învăța din corp.
Cu blândețea și fermitatea unui ghid care a trăit pe pielea ei toate straturile vindecării, ne invita să ne încetinim, să simțim, să fim.
Să coborâm din povestea mentală, în adevărul senzorial.
Să lăsăm corpul să vorbească înainte de a-l interpreta.
Am început să înțeleg ceva ce teoria nu-mi putea explica:
Întruparea nu este o tehnică. Este o practică de prezență profundă.
Este arta de a locui în tine cu blândețe. De a simți, fără a fugi. De a onora ritmul corpului, nu presiunea minții.
Lecția cea mai importantă:
Corpul nu uită. Dar corpul știe cum să se vindece.
Dacă îi dăm spațiu. Dacă îl ascultăm. Dacă nu-l forțăm să „treacă peste”, ci îl însoțim cu răbdare.
Sonia spunea:
„Nu suntem aici să facem ceva cu corpul. Suntem aici să fim cu el.”
Această frază a schimbat modul în care privesc lucrul psihosomatic. Nu mai e despre „a lucra asupra corpului”. Ci despre a lucra împreună cu el.
În colaborare. În respect. În intimitate.
Încheiere motivațională:
Vindecarea adevărată nu vine prin analiză. Vine prin prezență.
Prin fiecare clipă în care alegem să rămânem cu senzația, în loc să fugim.
Prin fiecare respirație conștientă care ne aduce înapoi în noi înșine.
Prin fiecare moment în care începem să simțim, din nou, că e sigur să fim acasă în corpul nostru.
Cursul cu Sonia Gomes a fost mai mult decât o etapă în formarea mea. A fost o inițiere.
O întoarcere în mine.
O recunoaștere a faptului că, înainte de a fi terapeut, sunt om.
Și că acest corp, imperfect, sensibil, în continuă mișcare, e instrumentul meu cel mai prețios.
Trebuie doar să-l onorez. Să-l ascult. Să-l las să mă ghideze.
Pentru că, uneori, vindecarea nu înseamnă să mergi mai departe.
Ci să stai pe loc, să simți… și să fii.
Totul a început în București, în 2017. Pe atunci, eram însetată de răspunsuri. Simțeam că undeva, dincolo de gândurile repetitive și de limitele învățate, există ceva mai mult- o putere nevăzută, o posibilitate de transformare autentică.
Atunci am participat la primul eveniment cu Dr. Joe Dispenza.
Nu știam exact ce caut, dar știam sigur ce nu mai voiam: să trăiesc pe pilot automat, prizonieră într-o poveste care nu mă mai reprezenta.
Evenimentul de la București mi-a deschis o ușă. Nu către ceva exterior, ci către mine.
Am început să înțeleg că mintea are puterea de a ne vindecat dar și de a ne dezechilibra și că, lucrând cu ea conștient, pot crea o realitate diferită.
A urmat o pauză lungă… și o revenire neașteptat de profundă.
În 2023, l-am întâlnit din nou pe Joe în Varșovia.
De data aceasta, eram alt om. Mai prezentă. Mai conștientă de îndoielile mele. Mai pregătită să renunț la vechiul sine pentru a crea ceva nou. M-am așezat în sală, printre mii de oameni din toată lumea, și am simțit energia colectivă a unei umanități în transformare. În meditațiile ghidate, mi-am întâlnit părți de mine uitate, respinse, dar și o versiune a mea viitoare- radiantă, echilibrată, încrezătoare.
Apoi,
Basel- Elveția, 2024 și 2025
Acolo, totul s-a adâncit.
Workshop-urile nu mai erau doar despre înțelegere mentală, ci despre trăire directă.
Începusem să practic, să lucrez cu meditațiile, să observ vechile tipare .
Și, pas cu pas, am început să observ schimbări reale:
Pot alege să simt binele și, din acel loc, să creez o realitate nouă.
Cea mai importantă informație pe care am primit-o:
„Unde îți duci atenția, îți duci energia.”
Iar acolo unde duci energie constant, creezi realitate.
Pare simplu, dar este un adevăr profund. Am învățat că, dacă rămân blocată în emoțiile trecutului, creez mereu același viitor. Dar dacă aleg conștient o stare nouă de a fi, pot deschide porți către necunoscut- acel necunoscut unde totul e posibil.
Lecția cea mai importantă:
Eu nu sunt trecutul meu.
Eu sunt conștiința care alege.
Și în fiecare dimineață, am șansa de a deveni altcineva- nu pentru că fug de mine, ci pentru că mă recreez, cu iubire, curaj și claritate.
Încheiere motivațională:
Nu e nevoie să suferi pentru a te transforma.
E nevoie doar să fii dispus(ă) să te lași ghidat(ă) de ceva mai mare decât frica. De viziune, de iubire, de recunoștință.
Călătoria mea alături de Joe Dispenza nu a fost despre a-l urma pe el, ci despre a mă întoarce la mine.
Am învățat să-mi culeg puterea din prezent, să dau drumul trecutului și să creez viitorul nu din lipsă, ci din abundență interioară.
Și poate cel mai important:
Dacă pot să-mi schimb gândurile, îmi pot schimba și viața.
Pentru că viitorul nu vine către mine.
Eu merg spre el cu fiecare gând, cu fiecare emoție, cu fiecare alegere.
Participant la Conferința de Psihoterapie „De la Vindecarea Traumei la Dezvoltarea Personală”, Craiova, 2019
Participant la stagiul „Trauma prin ochii copilului”, pr. Maggie Kline, Paris,
Participant la Workshopul „Tune In To Children”, pr. Alé Duarte, Viena, 2019
Participant la Al Patrulea Congres Internațional de Traumă „My Body, My Trauma, My I”, Munchen, 2018
Participant la Cursul de formare profesionala continua „Mindfulness și Psihoterapie”, Prof. Univ. Dr. Ion Dafinoiu, Sibiu, 2018
Participant la „Professional Training Workshop- Compassionate Inquiry”, Pr. Gabor Mate, Victoria, Canada, 2018
Participant la „OH Basic”, Moritz Egetmeyer, București, 2018
Participant la „Key Principles in Early Childhood Mental Health and Introduction to Trauma Informed Child Parent Psychotherapy Training” , PhD. Mary Claire Heffron și Deborah Harris, București, 2018
Participant la „Conferința Internațională de Psihotraumatologie”, organizata de Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei, București, 2017
Participant la Al Treilea Congres International de Traumă „Love, Trauma and I”, Munchen, 2016
Participant la „Școala de Vară Inedit și Creativ în Intervenția Psihologică” (organizator – Expert Psy- Asociația Psihologilor Specialiști), Călimănești-Căciulata, 2016
Participant la Conferința de Psihoterapie Experiențială și Dezvoltare Personală Unificatoare „Provocări, experiențe, noutăți, conexiuni psiho-corporale și deschideri interdisciplinare”, (organizator- Institutul SPER- Societatea de Psihoterapie Experienţială din România), București, 2016
Participant la workshopul „Dezvoltare personala prin dans si mișcare”, susținut de Prof. Dr. Iolanda Mitrofan (organizator- Institutul SPER- Societatea de Psihoterapie Experienţială din România, București, 2015).
Participant la cursul „Pilotarea morții- Cum poți sprijini emoțional, psihologic si spiritual o persoana aflată în pragul morții”, susținut de prof. Ovidiu Victor Coșbuc, București, 2015
Participant la „Conferința Internațională de Psihotraumatologie”, organizatăa de Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei – București, 2015
Curs de perfecționare „Past life regresion therapy”, The Omega Institute for Holistic Studies, Inc., Rhinebeck, New York , 2015
Participant la workshopul „Past life regression therapy” – susținut de dr. Brian Weiss (organizator- The Weiss Institute, Roma, Italia) , 2015
Participant la workshopul „Past life regression therapy”, susținut de dr. Brian L. Weiss (organizator-The Weiss Institute, Milano, Italia, 2014)
Participant la workshopul: „Constelații ale intenției”, susținut de prof. dr. Franz Ruppert, București, 2014
Participant la workshopul: „The Journey”, susținut de Brandon Bays, (organizator- Asociația pentru Dezvoltarea Inteligenței Emoționale, București, 2013)
Participant la workshop-urile „Constelații Sistemice Familiale”, susținute de Dorina Pincu Jiva (organizate de Asociația Romana de Terapii Sistemice, Predeal, 2011 și 2012)
Participant la Conferința Națională de Psihoterapie Experientiala și Dezvoltare Personală Unificatoare (organizator- Institutul SPER- Societatea de Psihoterapie Experienţială din România, București, 2011)
Participant la Conferința Anuală Europeană de Psihologie Transpersonală „Transformări spre o conștiință universală” (organizator: Asociația Română de Psihologie Transpersonală, București, 2010)
Participant la Conferința Națională de Psihologie Umanista si Transpersonala „Calea către trezirea Sinelui” (organizator – Asociația Română de Psihologie Transpersonală, București, 2010)
Participant la Conferința Națională de Psihologie Umanistă și Transpersonală „Spre o Renaștere Spirituală” (organizator- Asociația Română de Psihologie Transpersonală, București, 2008)
Participant la programul de abilitare pentru lucrul cu grupul „Stop! Gândește și Schimbă”, susținut de expert Emma Osborne și expert Eve Coker (organizator- Ministerul Justiției, Eforie Sud, 2007)
Participant la „Training on diagnosis instrument for clients of the probation service”, susținut de Ben Zengerink, Ligia Dumitrașcu, Jos Kosters (organizator- Ministerul Justiției, Eforie Sud 2006, Sinaia- 2007)
Participant la „Restorative Justice Training”, susținut de Linda Coker și Mary Evans, (organizator- Ministerul Justiției, 2004)

Folosim cookie-uri pentru a asigura funcționarea serviciilor de pe site și pentru a înțelege cum interacționezi cu acestea. Prin apăsarea butonului Accept, ești de acord cu utilizarea acestora pentru marketing și statistică. Vezi Politica de Confidențialitate.